Cum să alegi un smartphone la Reused?
Goana după ultimele modele de smartphone-uri, a făcut ca utilizatorii să-și schimbe telefoanele o dată la 1-2 ani, doar pentru că a apărut un model nou. Aceștia își vând smartphone-urile, practic noi, la un preț mai mic decât cel de piață și ai șansa să îți cumperi un telefon performant și funcțional la mâna a doua.
Atunci când decizi că vrei un smartphone la mâna a doua, trebuie să fii foarte atent de la cine alegi să cumperi. Numărul de escroci, care vând smartphone-uri contrafăcute, reasamblate cu piese de proastă calitate sau care au căzut în apă este destul de mare. La prima vedere acestea nu au semne de uzură, dar odată ce începi a folosi telefonul zilnic, apar erori de rulare, sunet, întârzieri.
Cum te protejezi de escroci?
Alege vânzătorii autorizați, cu reputație bună pe piață, care sunt dispuși să facă smartphone-urilor o diagnosticare la centrele de deservire tehnică și care oferă garanție.
La Alo, toate smartphone-urile la mâna a doua, înainte de a fi puse în vânzare, sunt verificate de către specialiștii de la Centrul de deservire tehnică, după o serie de parametri (disponibilitatea în rețea; piese originale; baterie; ecran; senzor de amprentă și proximitate; conturi active; butoane; sistem de sunet; cameră etc.) şi oferă garanţie.
Cum verifici dacă un smartphone la mâna a doua este în stare bună?
1. Aspectul exterior: dacă pe dispozitiv sunt zgârieturi, semne vizibile, că a suferit lovituri – arată că smartphone-ul ar putea să nu fie funcțional.
2. Ecran. Verifică să nu fie pete galbene pe marginile ecranului, acestea sunt urme de clei și înseamnă că a fost schimbat. Deschide o imagine albă, la luminozitate maximă și vezi cum redă culorile, cât de omogenă este imaginea, dacă nu sunt pete mai închise la culoare.
3. Camera. Sticla camerei nu trebuie să aibă praf în interior sau zgârieturi. Fă mai multe poze și clipuri video, în toate regimurile disponibile și cu rezoluție maximă.
4. Bateria. Odată ce verifici camerele, poți observa și nivelul bateriei, cât de repede scade, când filmezi sau faci poze.
5. Wi-Fi și Rețea. Pune cartela Sim în smartphone și verifică dacă poți efectua apeluri, dacă ai internet mobil și te poți conecta la Wi-Fi.
6. Sunetul. Înregistrează-ți vocea pe telefon și redă înregistrarea la volum maxim, astfel îți vei da seama dacă microfonul și difuzoarele lucrează. De asemenea, poți suna un prieten.
7. Conturi și securitate. Asigură-te că smartphone-ul a fost formatat la setările din fabrică, și s-a ieșit din toate conturile asociate acestuia.
8. Senzori și scanere. Verifică senzorul de proximitate, atunci când aduci telefonul la ureche, ecranul ar trebui să se închidă, ca să nu oprești apelul din greșeală. De asemena, verifică dacă funcționează deblocarea facială și cu amprenta.
9. Butonul de blocare și volum. Testează pe rând butonul de blocare, acesta ar trebui să blocheze și deblocheze ecranul instant, la fel și butoanele pentru volum.
10. Intrarea pentru încărcător. Conectează încărcătorul, pentru a vedea dacă smartphone-ul răspunde și vezi de cât timp are nevoie, pentru a se încărca cu 10-15%.
Concluzie:
- Sunt multe variante de smartphone-uri performante și în stare foarte bună, la un preț avantajos, la mâna a doua.
- Cumpără doar de la vânzătorii autorizați, ca să nu pierzi banii și să te trezești cu un telefon, care nu mai funcționează după 2-3 zile.
- La magazinul Alo toate smartphone-urile la mâna a doua sunt verificate minuțios la Centru de deservire tehnică, astfel asigurăm funcționalitatea integrală a dispozitivelor.